căca

/kə'ka/

verb?

Etimologie

Din latină cacāre. Confer italiană cacare, provensală, spaniolă, portugheză, catalană cagar, franceză chier.

Caz	Singular	Plural
verb	căca	căcau

Sinonime: defeca, ieși

/kəˈkat/

substantiv?gen masculin

Din verbul a se căca. Confer și latină cacātus.

Sinonime: excrement, fecale, (înv.) căcârnat, (pop.) rahat, scârnă, fleac

/kəˈkat/

verb?

Din căca.

„Lucru' amestecat, pute a căcat.”Muncă și lene Mâncare și băutură — Nu te băga într-o situație neclară
„Nu toți ce te bagă în căcat îți vor răul, și nici toți cei ce te scot de-acolo îți vor binele.”Prietenie și dușmănie Minciună și înșelăciune Natură
„A fi cu căcatul după urechi”Vorbă și tăcere
„Pute a căcat și mai are un zmag”
„Căcat cu ochi”
„A mânca căcat”
„A lua (a se alege cu) un căcat”
„A mâncat căcat când era mic”
„Căcat cu apă rece”
„S-a căcat în scăldătoare”
„S-a căcat Românul în mâră”Vorbă și tăcere
„A nu plăti un căcat de câine”Animale Bani și avere

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică