cuțit
/kuˈʦit/Etimologie
Din latină *cotῑtus, de la *cotῑre („a ascuți”) (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu, Lr., 198); confer cute, ascuți, custură. S-a propus și un derivat de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje.
Definiții
- instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc.
- instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit, cu care se taie hârtie sau foile unei cărți.
- bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală.
- piesă tăioasă de metal la diverse mașini sau unelte.
- piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp.
- piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică.
Exemple
- Un cuțit pentru tăiat pâinea.
- Cuțit la meliță.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cuțit | cuțite |
| genitiv-dativ | cuțitului | cuțitelor |
| vocativ | cuțitule | cuțitelor |
| articulat | cuțitul | cuțitele |
Sinonime: 1: (pop.) custură, (arg.) șindel, șuriu, 3: (med.) bisturiu, 4: (tehn.) limbă, (pop.) bătător, condei, fofelniță, (reg.) cordenci