cui

/kuj/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină cuneus.

piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc.
cuier simplu de perete.
nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui.

„A face un bine înseamnă a-și bate cuie în talpă.”Prietenie și dușmănie — despre ajutor cu urmări nedorite pentru autor
„A-și bate singur cuie-n bocanci.”Muncă și lene Sănătate și boală — a-și provoca greutăți
„A-și bate singur cuie-n talpă.”Muncă și lene Sănătate și boală — A-și crea necazuri
„Nu-ți bate singur cuie in talpă.”Sănătate și boală Înțelepciune și prostie
„Țigările sunt cuie de coșciug.”Sănătate și boală Moarte
„Tot cuiul își află gaura.”Noroc și soartă
„Cuiul cel nou scoate pe cel vechiu afară.”Timp
„A fi cu cuiul la inimă.”Dragoste și iubire
„Cuiul lui Pepelea.”Înțelepciune și prostie Noroc și soartă
„Dau cuiele și-mi rămân potcoavele”Bani și avere
„Tot cuiul își află gaura”Noroc și soartă
„Cuiul pe cui scoate”Noroc și soartă
„Cuiul cel nou scoate pe cel vechi afară”Timp
„A lovit cuiul în cap”Înțelepciune și prostie
„A fi (sta, rămâne) cu cuiul la inimă”Dragoste și iubire

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică