cojocul
/koˈʒo.kul/Etimologie
Din cojoc.
Definiții
- forma de singular articulat pentru cojoc.
cojoc
/koˈʒok/Etimologie
Din slavă (veche) kožuhŭ, de la koža („piele”) confer coajă (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83). Confer poloneză kożuch, rusă кожух (kožux), sârbo-croată kožuh și slovacă kožuch.
Definiții
- obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru).
- pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cojoc | cojoace |
| genitiv-dativ | cojocului | cojoacelor |
| vocativ | cojocule | cojoacelor |
| articulat | cojocul | cojoacele |
Proverbe & zicători
- „A avea ac de cojocul cuiva.”Înțelepciune și prostieVorbă și tăcere — Amenințare spusă cuiva care se încăpățânează
- „Mai aproape e cămașa decât cojocul.”Familie
- „A-și întoarce cojocul pe dos.”Minciună și înșelăciuneÎnțelepciune și prostie
- „Sila îți ia și cojocul din spate.”Înțelepciune și prostieBani și avere
- „Cojocul căutare, numai la iarnă are”Timp
- „Spală-mi cojocul, dar nu mi-l uda”Prietenie și dușmănie
- „A-și întoarce cojocul (pe dos)”Minciună și înșelăciune
- „A cunoaște cui de ce îi e cojocul”Înțelepciune și prostie
- „A nu căuta cui-va de ce-i e cojocul”Înțelepciune și prostie
- „A-l întreba de ce-i e cojocul”Vorbă și tăcere
- „A nu mai întreba de ce-i e cojocul”Vorbă și tăcere
- „A-și teme cojocul”Noroc și soartă
- „A suna cui-va cojocul”Vorbă și tăcere
- „A-și păzi cojocul”Bani și avere
- „A fi vai de cojocul cui-va”Noroc și soartă
Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică