ceafă

Etimologie

Origine incertă. Este evidentă identitatea cu turcă kafa („ceafă”), din arabă qafā (قفا, qafan) (confer Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), confer Șeineanu, III, 24. Derivare din macedoromână este sigură; însă română presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de albaneză kjafë (qafë) (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din greacă, cu sensul de „căpățână, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în albaneză din Scutari.

Definiții

1. partea de dinapoi a gâtului sau, (p.ext.), a capului.
2. regiunea cervicală.
3. specialitate de carne de porc din regiunea cefei, afumată sau sărată.

Declinare