cântar
/kɨn'tar/Etimologie
Din turcă kantar.
Definiții
- nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi.
- cântărire.
- unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni.
Exemple
- Înșală la cântar.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cântar | cântare |
| genitiv-dativ | cântarului | cântarelor |
| vocativ | cântarule | cântarelor |
| articulat | cântarul | cântarele |