burtă

/'bur.tə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Cuvânt autohton.

(pop.) parte a corpului, la om și la animale, dintre torace și bazin, în care se află stomacul, intestinele și alte organe interne.
(fig.) partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.
argoulungime nedorită a unui text; pasaj prolix/redundant.

Sinonime: 1: abdomen, stomac, pântece

„A sta cu burta la soare.”Muncă și lene Timp Natură — a se relaxa exagerat
„A sta cu burta pe carte.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie — a învăța, studia insistent
„Burta plină nu învață bine.”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie
„Îți fac buzunar la burtă!”Înțelepciune și prostie — Amenințare cu cuțitul
„O burtă plină nu poate învăța.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie
„Burta omului n-are fereastră să se vază ce e în ea.”Sănătate și boală Mâncare și băutură
„A face burta butie și gura pâlnie.”Mâncare și băutură Sănătate și boală
„Burta popii, sac fără fund.”Mâncare și băutură Bani și avere
„Că nu ți-am fript șerpi pe burtă”Animale
„A avea burtă de vițel sărac”Mâncare și băutură
„Burta plină nu învață bine”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie
„Burta primește și multe și puține”Mâncare și băutură
„Cu burta de pământ”Muncă și lene
„O parcă i-a fript peste burtă”Mâncare și băutură
„A avea burtă de paie”Mâncare și băutură

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică