blestem

/blesˈtem/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din verbul a blestema.

invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine.
cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva.

M-ai ridicat peste dezastru, Peste blestem și ură - Alexandru Macedonski, Excelsior (1895)

Sinonime: 1-2: imprecație, ocară, (livr.) maledicție

Antonime: binecuvântare

/blesˈte.mul/

substantiv?

Din blestem.

„Blestemul de mumă, ca fiara de ciumă.”Familie Moarte
„Blestemul părinților e ca piatra munților: cade greu copiilor.”Familie Natură
„Blestemul de la săraci nu cade pe copaci.”Bani și avere Natură
„Blestemul nu cade niciodată pe pietre.”Noroc și soartă
„Cui îi ese din gură blestemul, îi cade în sân ca ghemul.”Vorbă și tăcere Noroc și soartă
„Blestemul săracilor nu cade pre copaci”Bani și avere Natură
„Blestemul nu cade niciodată pe pietre”Vorbă și tăcere
„Cui îi ese din gură blestemul”Vorbă și tăcere
„Unde nu e pace și dragoste, acolo blestemul lui Dumnezeu”Dragoste și iubire Familie
„A fi blestemul Râmnicului”Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică