arma

/ˈaɾ.ma/

verb?

Etimologie

Din franceză armer < latină armare. Confer italiană armare.

(v.tranz.) a pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei.
(v.tranz. și refl.) (pop.) a (se) înarma.
a dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența.
a consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături.
a lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar.

Caz	Singular	Plural
verb	arma	armau

Sinonime: 2: (se) înarma

/ˈaɾ.ma/

substantiv?

Din armă.

/'ar.mə/

substantiv?gen feminin

Din latină arma.

obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc.
parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens.
(la pl.) armament.
(fig.) mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.).
(la pl.) ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.

Sinonime: 1: (fam.) sculă

„Când vorbesc armele, tac legile.”Vorbă și tăcere Natură
„Răzbunarea e arma prostului.”Înțelepciune și prostie Minciună și înșelăciune
„Domnul fără prieteni, ca ostașul fără arme.”Prietenie și dușmănie
„De la armă la sapă”Muncă și lene
„Trei lucruri nu se împrumută: calul, arma și nevasta”Familie Animale
„La om viteaz, armă scurtă”
„Vorba dulce cea mai mare armă; cu ea să te înarmezi”Vorbă și tăcere
„Biruința la război, și în arme, și în îndrăzneală”Înțelepciune și prostie
„Li se dă armată.”
„Cultura este singura armă care nu poate fi furată.”Înțelepciune și prostie — citat atribuit

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică