← înapoi la căutare

înger

/'ɨn.ʤer/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină angelus. Provine din greacă άγγελος (ángelos), care înseamnă "trimis".

Definiții

ființă spirituală, cu aripi, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), mediator între credincioși și Dumnezeu.
(fig.) epitet dezmierdător dat unei persoane.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	înger	îngeri
genitiv-dativ	îngerului	îngerilor
vocativ	îngerule	îngerilor
articulat	îngerul	îngerii

Sinonime: 1: (livr.) angel

Antonime: demon, drac

Proverbe & zicători

„Omul pe pământ, dar îngerii în cer.”Natură
„A fi slab de înger.”Înțelepciune și prostie
„A fi sărac de înger.”Noroc și soartă
„Omul pe pământ, dar îngerii în cer”Moarte
„În căldura îngerilor cuvântul nu prinde loc”Vorbă și tăcere
„Înger de baltă”Animale
„A fi tare de înger”Sănătate și boală
„A fi slab de înger”Sănătate și boală
„A fi fără înger”Sănătate și boală
„A fi un înger”Femeie și bărbat
„Până la Dumnezeu îngerii îți iau sufletul”Noroc și soartă Moarte

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică