încrede

/ɨnˈkre.de/

verb?

Etimologie

Din în- + a crede.

(v.refl.) a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
(v.refl.) (pop.) a avea încredere prea mare în sine; a se fuduli.
(v.refl.) a crede spusele cuiva, a da crezare.
(v.tranz.) (înv. și pop.) a încredința ceva cuiva.

Caz	Singular	Plural
verb	încredea	încredeau

„A nu se mai încrede nici în cămașa lui.”Prietenie și dușmănie Minciună și înșelăciune
„Nu te încrede în cei tăcuți.”Vorbă și tăcere Prietenie și dușmănie
„Nu te încrede în câinele care dă din coadă.”Animale Minciună și înșelăciune
„Oaia nu se încrede lupului”Animale Înțelepciune și prostie
„Sănătosul a lăudatului nu încrede”Sănătate și boală Minciună și înșelăciune
„A nu se mai încrede nici în cămașa lui”Înțelepciune și prostie
„Nu încrede untura pe mâță”Animale Înțelepciune și prostie
„Nu te încrede celor tăcuți”Înțelepciune și prostie
„Nu te încrede în tot câinele care dă din coadă”Animale Înțelepciune și prostie
„Nu te încrede lingușitorului”Vorbă și tăcere
„Bănuitorul nu se încrede nici la însuși al său sân”Înțelepciune și prostie
„Nu te încrede nici cămeșei tale”Înțelepciune și prostie
„Nu mă încred nici în sân”Prietenie și dușmănie
„Cine mult (adeseori) se încrede în alții”Prietenie și dușmănie Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică