tigvă
/ˈtiɡ.və/Etimologie
Din bulgară тиква (tikva), sârbocroată tikva.
Definiții
- (pop.) craniu, țeastă; (depr.) cap; (p.ext.) ins, individ.
- plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); (p.restr.) fructul acestei plante.
- vas făcut din fructul uscat de tigvă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tigvă | tigve |
| genitiv-dativ | tigvei | tigvelor |
| vocativ | tigvă | tigvelor |
| articulat | tigva | tigvele |