sfinție

/sfin'ʦi.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din sfânt + sufixul -ie.

(în forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu.

„Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții!”Noroc și soartă Mâncare și băutură — E greu să-ți faci dreptate, să ți se facă dreptate
„Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.”Înțelepciune și prostie
„Până la Dumnezeu te omoară sfinții.”Înțelepciune și prostie
„Până la Dumnezeu te fură sfinții.”Înțelepciune și prostie
„Când Dumnezeu nu-i acasă, sfinții își fac de cap.”Înțelepciune și prostie
„La Drăgășani și sfinții sunt cu nasurile”Natură
„Până mă uită Dumnezeu (sfinții)”Timp
„Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”Noroc și soartă Moarte
„Până la Dumnezeu te omoară sfinții”Noroc și soartă Moarte
„Până la Dumnezeu te fură sfinții”Noroc și soartă Bani și avere
„Până la Dumnezeu sfinții îți iau”Noroc și soartă Moarte
„Când Dumnezeu nu-i acasă, sfinții își”Noroc și soartă
„Numai sfinții și stâlpiile se satură de miros”Mâncare și băutură Natură
„Îi era frică să nu-i ia sfinții la goană”Noroc și soartă Moarte
„Parcă-i bătut de toți sfinții”Noroc și soartă Moarte

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică