senin

/se'nin/

adjectiv?

Etimologie

Din latină serenus.

(despre cer) fără nori, limpede, clar; liniștit.
luminos.
(fig.) (despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit.

/se'nin/

substantiv?gen neutru

„A pica din senin.”Natură — Pe neașteptate, surprinzător
„Norocu-i și după cum și-l face omul. (Dar pe unii îi pocnește din senin);”Noroc și soartă Muncă și lene — adică nu ar fi totdeauna întâmplător
„După nor vine și senin.”Natură Noroc și soartă
„Nici de nor de vară să te întristezi, nici de senin de vară să te înveselești.”Natură Înțelepciune și prostie
„După ploaie, așteaptă senin.”Natură Noroc și soartă
„După vreme rea și senin.”Timp Natură
„A face tun pe senin.”Natură
„După nor vine și senin”Natură Noroc și soartă
„După ploaie, așteaptă senin”Natură Noroc și soartă
„După senin vifor vine”Natură
„Din chiar senin”Natură
„Când senin, când plouă”Natură
„După vreme rea și senin”Timp
„Așa sunt fetele, când senin când ploaie”Femeie și bărbat
„Nădejdea Domnului este ca seninul cerului”Noroc și soartă

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică