seamănă

/ˈse̯a.mə.nə/

verb?

Etimologie

Din semăna.

/se.məˈna/

verb?

Din latină seminare.

(v.tranz.) a pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța.
(v.tranz.) (înv.) a vârî în pământ, a îngropa.
(v.tranz.) (pop.) a arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare.
(v.tranz.) a pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi.
(v.tranz.) (fig.) a răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc.
(v.intranz.) a avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna.
(v.intranz.) a părea, a arăta, a face impresia de...
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru semăna.

Caz	Singular	Plural
verb	semăna	semănau

„Cine seamănă vânt culege furtună.”Natură Înțelepciune și prostie Muncă și lene
„Seamănă ca două picături de apă.”Natură Mâncare și băutură
„Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege.”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Cine seamănă cu lacrimi culege cu bucurie.”Muncă și lene Natură
„Cine seamănă vânt, seceră furtună.”Natură Muncă și lene
„Vânt seamănă, și abur va secera”Natură
„Nu odată se seamănă și se seceră”Muncă și lene
„Cel ce seamănă puțin, puțin și seceră”Muncă și lene
„De multe ori unii seamănă și alții seceră”Muncă și lene Noroc și soartă
„Cine seamănă culege”Muncă și lene Noroc și soartă
„Cine seamănă își leagă norocul cu teii”Noroc și soartă
„Seamănă ca două picături de apă”Familie
„Cine vorbește, seamănă; cine ascultă, culege”Vorbă și tăcere Înțelepciune și prostie
„Cu bunătatea lui nici un copil nu-i seamănă”Familie
„Cine seamănă răutăți, iară răutăți va secera”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică