scânteie

/skɨnˈte.je/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină *scantillia (= scintilla).

particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede.
(p.ext.) lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire.
(fig.) fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc.
(fig.) părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic.

/skɨnˈte.je/

verb?

Din scânteia.

„Focul în pădure din scânteia mică se aprinde.”Natură
„Cea mai mică scânteie aprinde focul cel mai mare.”Natură Înțelepciune și prostie
„A fi deprins ca țiganul cu scânteile.”Muncă și lene
„Cine suflă în foc îi sar scânteile în ochi.”Natură Înțelepciune și prostie
„Focul în pădure din scânteie mică se aprinde”Natură
„Din scânteie vreodată trandafir și micșunea nu să”Natură
„Din scântei scăpărătoare, pară arzătoare se face”Natură
„Scânteile pe paie, cum cade le aprinde”Natură
„Mulge lapte și nu scânteie sânzii”Animale Mâncare și băutură
„Focul se aprinde din scântei”Vorbă și tăcere
„Cine suflă în foc îi sar scânteile în ochi”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică