rătăci
/rə.təˈʧi/Etimologie
Probabil din latină errātĭcus sau *errātĭcāre.
Definiții
- (v.refl.) a pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află.
- a se pierde de cineva.
- (v.intranz.) a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă.
- (v.intranz.) a pribegi, a hoinări, a colinda.
- (v.refl.) a se așeza într-un loc străin.
- (v.tranz.) a nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva.
- (v.refl.) a ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle.
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru rătăci.
Exemple
- S-a rătăcit în pădure.
- A rătăci o carte.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | rătăcea | rătăceau |
Sinonime: 1: greși, încurca, pierde, 2: pierde, răzleți, 3: hoinări, 4: colinda, hoinări, 6: pierde