pune
/ˈpu.ne/Etimologie
Din latină pōnere.
Definiții
- (v.tranz.) a așeza, a instala, a plasa într-un loc.
- (v.tranz.) a întinde, a expune.
- (v.refl.) a se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi.
- (v.tranz.) a aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare.
- a așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți.
- (v.tranz. și refl.) a (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție.
- (v.tranz.) a atârna, a agăța.
- (v.tranz.) a face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa.
- a planta, a sădi, a semăna.
- (v.tranz. și refl.) a(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța.
- (v.tranz.) a depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești.
- (v.tranz.) a fixa, a stabili; orândui, a institui.
- (v.refl.) (pop.) a se împotrivi, a sta împotrivă.
- (v.refl. recipr.) a se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva.
- (v.refl.) a tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva.
- (v.tranz.) a face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga.
- a îmboldi; a asmuți.
- (v.refl.) (adesea cu determinări introduse prin prep. "pe") a începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva.
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru pune.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru pune.
Exemple
- S-a pus zăpada.
- S-a pus o iarnă grea.
- L-a pus în inferioritate.
- A pune impozite.
- A pune un diagnostic.
- Te pui pentru un fleac!
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | punea | puneau |
Sinonime: (fam. fig.) se așeza, se așterne, culca