verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din slavă porąčiti, porąčą.
Definiții
- (v.tranz.) a dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai).
- (v.tranz.) a da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva.
- (v.tranz.) a cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat.
- (v.tranz.) (pop.) a trimite vorbă, a comunica, a transmite.
- (v.intranz.) a fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | poruncea | porunceau |
Sinonime: 1: ordona; spune, zice, 2-3: comanda, 4: comunica, transmite
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Definiții
- forma de plural nearticulat pentru poruncă.
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin
Etimologie
Din a porunci (derivat regresiv).
Definiții
- dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre.
- (cu valoare de imperativ) poruncește! porunciți!
- (reg.) ordin de chemare în armată.
- (înv.) comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
- (înv. și pop.) lege morală; învățătură, precept.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | poruncă | porunci |
| genitiv-dativ | poruncii | poruncilor |
| vocativ | poruncă | poruncilor |
| articulat | porunca | poruncile |