obicei

/o.bi'ʧej/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din bulgară обичай (običaj).

deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț.
deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială.
(înv.) lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă.

„Câte bordeiuri atâtea obiceiuri.”Familie Natură — fiecare familie are rețeta ei
„Obiceiul ușurează povara.”Muncă și lene
„Cum este țara așa și obiceiurile.”Natură
„Pilda rea strică obiceiurile cele bune.”Înțelepciune și prostie
„Obiceiurile cele noi fac risipa țărilor”Bani și avere
„Cum e țara și obiceiul”Familie
„Obicei nou în țară veche”Timp
„Obiceiul legii are putere”Înțelepciune și prostie
„Cum este țara, așa și obiceiurile”Natură
„Obiceiul învechit este deprindere cu ne”Înțelepciune și prostie
„Obiceiul ușurează povara”Muncă și lene
„Pilda rea strică obiceiurile cele bune”Înțelepciune și prostie
„Lupul își pierde părul, dar nu obiceiul”Înțelepciune și prostie
„Orice sat cu al său obicei”Familie
„A lăsat semințe de obiceiurile sale”Familie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică