necaz

/ne'kaz/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) nakazŭ.

stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință.
ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți.
pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică.

„Nu râde de necazul altuia.”Înțelepciune și prostie
„Marea e plină de talazuri, și lumea cu feluri de necazuri.”Natură Noroc și soartă
„Nu ți-e necaz când te izbește un armăsar, ci când te trântește un măgar.”Animale Înțelepciune și prostie
„Face voie de nevoie și haz de necaz.”Noroc și soartă
„Scapă-l de necaz ca să-și bată joc de tine.”Prietenie și dușmănie
„Un necaz abia îl trece Și vin, în locul lui, zece.”Noroc și soartă
„Necazul nu-i numai de un fel.”Noroc și soartă
„Necazurile sunt pentru oameni, și oamenii pentru necazuri.”Noroc și soartă
„Nu-i gard fără pârlaz, Și om fără necaz.”Noroc și soartă
„Tot obrazul își are necazul.”Noroc și soartă
„Necazul învață pe om.”Înțelepciune și prostie
„De necaz mănânci și plăcinte.”Mâncare și băutură
„Vino, necazule, dar vino singur.”Noroc și soartă
„De multe ori necazul îmbată mai rău decât orice băutură.”Mâncare și băutură Noroc și soartă
„În necaz că, i-a zis neroada, Și-a tăiat din rădăcină coada.”Femeie și bărbat

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică