nas

/nas/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină nasus.

parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, organ al respirației și al mirosului.
(fig.) simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații.
partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave.

/naʃ/

substantiv?gen masculin

Din slavă (veche) našĭ.

numele literei „n” din alfabetul chirilic.
persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă.
nun.

„A nu-și cunoaște lungul nasului.”Înțelepciune și prostie — lipsă de rușine
„Când ai intrat în rahat până la nas, ține-ți gura închisă.”Vorbă și tăcere
„Cineva care nu-și vede lungul nasului.”Înțelepciune și prostie — Îngâmfat și cam obraznic
„Nu-i ajungi cu prăjina la nas.”Înțelepciune și prostie — Cineva îngâmfat
„Nu-și cunoaște lungul nasului. (E încrezut).”Înțelepciune și prostie
„Nu-ți băga nasul in ciorba altuia.”Mâncare și băutură Familie
„Nu-ți băga nasul unde nu-ti fierbe oala.”Mâncare și băutură Familie
„Orice naș își are nașul.”Familie Natură — Cine face rău va fi pedepsit
„Supăratului i se taie nasul.”Sănătate și boală
„A stoarce cuiva ceapa în nas.”Minciună și înșelăciune
„Floarea până n-o pui la nas, nu cunoști ce miros are.”Natură Înțelepciune și prostie
„A râde pe sub nas.”Vorbă și tăcere
„A-i râde în nas.”Vorbă și tăcere
„A întoarce nasul cuiva.”Vorbă și tăcere
„Nu vede mai departe decât lungul nasului.”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică