mărăcine
/mə.rə'ʧi.ne/Etimologie
Origine incertă. Pare să provină din latină mălĭtia („răutate”), cu semantismul ca în spaniolă maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), confer macedoromână marițire („a se înrăutăți”) (Capidan, Dacor., II, 627); sufixul ar fi -ciune, ca în variante. Se consideră în general că reprezintă un latină *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din latină marra („spin”) (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), confer albaneză mërqinje (Philippide, II, 722; însă pare să provină din română), albaneză murris („spin”); italiană marruca („mur”); dar derivarea este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Derivare din latină este probată de fonetismul din macedoromână. Latină *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin derivarea dintr-un idiom anterior indoeuropean (Lahovary 334).
Definiții
- (bot.) nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; (p.restr.) ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante).
- (mai ales la pl.) mărăciniș.
Exemple
- Mătură de mărăcini.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mărăcine | mărăcini |
| genitiv-dativ | mărăcinelui | mărăcinilor |
| vocativ | mărăcine | mărăcinilor |
| articulat | mărăcinele | mărăcinii |
Sinonime: 1: (bot.) spin, (înv.) rug, 2: mărăciniș