Etimologie

Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvânt derivat din neogreacă μύρον (mýron, „unsoare, mir”), confer mir, de ex., de la μυρόεις (myróeis, „miruit”), f. μυρόεσσα > (myróessa, „mireasă”). Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, confer neogreacă στεφανώνω (stefanóno, „a încorona” și „a căsători”). Derivația general admisă, din latină miles („soldat”) (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (confer Graur, BL, V, 105) dar confer voină. Celelalte ipoteze nu sunt convingătoare.

Definiții

1. nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale.
2. (la pl.) nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc.
3. forma de plural nearticulat pentru miră.

Declinare

Sinonime: (pop.) ginere

Antonime: mireasă

Etimologie

Din mira.

Definiții

1. forma de persoana a III-a singular la conjunctiv prezent pentru mira.
2. forma de persoana a III-a plural la conjunctiv prezent pentru mira.

Etimologie

Din franceză mire.

Definiții

1. riglă cu diviziuni speciale, care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor.
2. cătare (la armă).
3. imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora.

Declinare