maimuță

/majˈmu.ʦə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din neogreacă μαϊμού (maïmoú), care provine din turcă maymun < arabă مَيْمُون (maymūn).

(zool.) nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat.
(fam.) epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții.

Sinonime: 1: (zool.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie

„Omul ca o maimuță, ce vede la altul, aceea și el face.”Înțelepciune și prostie
„La beție omul este pisică, maimuță și la urmă porc.”Animale Sănătate și boală
„Maimuța, ceea ce vede, aceea și face”Animale
„Copilul e ca maimuța, ce vede face”Familie Animale
„Omul ca o maimuță, ce vede la altul, aceea și el face”Înțelepciune și prostie Animale
„Frumusețe de maimuță”Femeie și bărbat
„La beție omul este pisică, maimuță și la urmă”Animale
„După fapte bune să urmezi ca maimuța, ce orice vede aceea”Animale Înțelepciune și prostie
„Ca maimuța, orice vede, aceea și ea face”Animale
„Cel prefăcut, ca o maimuță ce-ți joacă împrejurul tău”Minciună și înșelăciune
„A fi în anii maimuței.”Animale
„A fi în anii maimuței”Animale Timp
„Maimuța e tot maimuță, de i-ar fi sfatul aurit.”Animale Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică