măr

/mər/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină melus, în loc de mālus. Confer greacă μῆλον (milon), italiană mela, aromână mer.

(bot.) (Malus domestica) pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine.
fruct al mărului, de formă rotundă-turtită și de diferite culori.

/mɨr/

interjecție?

Onomatopee.

„Din afară măr frumos, și înăuntru găunos.”Minciună și înșelăciune Înțelepciune și prostie
„Mărul nu cade departe de pom.”Familie
„A fi ca mărul lângă drum.”Noroc și soartă
„Gol meri”Natură
„Mărul cel frumos îl mănâncă porcii”Animale
„Din afară măr frumos”Minciună și înșelăciune
„Mărul de aur la cea mai frumoasă”Femeie și bărbat
„Sunt de unde n-are mărul câje și cireșa sâmbure”Natură
„Mărul cum măr cade”Natură
„A fi ca mărul lângă drum”Natură
„A bate măr”
„E un măr copt”Femeie și bărbat
„Și o găină chioară scurmând găsește câte-odată măr”Noroc și soartă
„La față frumos și înăuntru găunos, ca mărul cel”Minciună și înșelăciune
„Pe meri le cunoști din rochi”Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică