lulea

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din turcă lüle.

obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă (îndoită) prin care trece fumul; pipă; (p.restr.) găvanul pipei.
cantitate de tutun cât încape în găvanul unei pipe.

„Arde casa și el cu luleaua "Dă-mi un foc".”Bani și avere Natură — Cineva care vine cu pretenții minore într-o împrejurare mult mai importantă
„Caută luleaua și el cu ea în gură.”Înțelepciune și prostie
„La omul sărac nici luleaua nu-i arde.”Bani și avere
„Dracul, când n-are de lucru, își aprinde luleaua.”Muncă și lene Timp
„A da cuiva cu luleaua în nas.”
„A furat luleaua neamțului.”
„A ajuns la lulele.”
„A-i bate luleaua pe datorie.”
„Vorbă să fie, dăm o lulea de tutun, că bâlciul se face.”Vorbă și tăcere
„Nu ajunge nici o lulea (pipă) de băgat”
„Caută luleaua și el cu ea în gură”Vorbă și tăcere
„Trei lulele în două zambile”
„Unuia i se aprinde barba, și altul își aprinde luleaua”Noroc și soartă
„Nici luleaua nu arde”
„A da cuiva cu luleaua în nas”

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică