gust

/gust/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină gustus.

simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație.
(fig.) capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă).
înclinație, predispoziție, pornire.
preferință.
plăcere, dorință, poftă.

„După gustul altora să nu-ți alegi materie nici nevastă.”Femeie și bărbat Înțelepciune și prostie
„Gustul dascălului nu-i ca al preutesei.”Mâncare și băutură
„Unde e gust nu încape ceartă.”Mâncare și băutură
„Gustul filonichie n-are.”Mâncare și băutură
„Gustul omului este mare boier.”Mâncare și băutură
„Prietenul vechi este ca vinul care, pe cât se învechește, p-atât mai cu gust se bea.”Prietenie și dușmănie Mâncare și băutură
„Orice lucru, când e mai puțin, se pare mai cu gust.”Mâncare și băutură Înțelepciune și prostie
„Nu mă culc, nu mă scol fără gustul de pelin.”Mâncare și băutură Sănătate și boală
„Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierii.”Înțelepciune și prostie
„Are gustul muștelor”Animale
„Să mor cu cheful meu, iar nu cu gustul lor”Moarte
„Bucatele de la masa altuia sunt mai cu gust”Mâncare și băutură
„Bucatele, ca mutarea, fără dresuri mare gust”Mâncare și băutură
„Cine cerne într-o zi e semn că mare gust are”Mâncare și băutură
„Cel ce a mâncat-o îi știe gustul”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică