genunchi

/ʤe.ˈnun.kʲ/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină genuc(u)lum.

parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula).
lovitură dată cuiva cu genunchiul.
deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor.

„A fi învățat până la genunchiul broaștei.”Înțelepciune și prostie — lipsă de școală, de învățătură
„Știe carte până la genunchiul broaștei.”Înțelepciune și prostie Animale
„Până la genunchi broasca”Natură
„Genunchiul cu mult mai aproape decât călcâiul”Familie
„Strânge-ți genunchiul de gură”Vorbă și tăcere
„Genunchi goi”
„A da cu genunchiul cuiva”
„Până în genunchi”
„Ce strici orzul pe gâște, când e iarba la genunchi”Animale Natură
„Știe carte până la genunchi brâscei”Înțelepciune și prostie
„Prieteșugul judecătorului e pe genunchi”Prietenie și dușmănie
„La Turc dragostea e pe genunchi”Dragoste și iubire
„Cade la genunchi ca Ulicar”Noroc și soartă
„De căldură îi trec genunchii de gură”Natură
„Până la genunchiul broaștei”Animale

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică