dobitocul
/do.biˈto.kul/Etimologie
Din dobitoc.
Definiții
- forma de singular articulat pentru dobitoc.
dobitoc
/do.biˈtok/Etimologie
Din slavă (veche) *dobytŭkŭ („avere, câștig”) (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57). Confer bulgară dobituk, sârbo-croată dobitak („câștig”). Confer dobândi și, pentru evoluția semantică, latină pecunia, spaniolă ganado.
Definiții
- (înv.) animal patruped (domestic).
- (peior.) om care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dobitoc | dobitoace |
| genitiv-dativ | dobitocului | dobitoacelor |
| vocativ | dobitocule | dobitoacelor |
| articulat | dobitocul | dobitoacele |
Proverbe & zicători
- „Nu e locul ci e dobitocul.”AnimaleÎnțelepciune și prostie
- „Încearcă-ți dobitocul până unde îi e sorocul.”AnimaleTimp
- „Omul trage la om, și dobitocul la dobitoc.”Prietenie și dușmănie
- „Dobitocul nu știe ce-i norocul.”AnimaleNoroc și soartă
- „Încarcă-ți dobitocul”Muncă și lene
- „Omul trage la om, și dobitocul la dobitoc”Prietenie și dușmănieAnimale
- „Dobitocul ia de bici și omul de cuvânt”AnimaleVorbă și tăcere
- „Dobitocul se leagă cu curea și omul cu cuvântul”Vorbă și tăcereAnimale
- „Dobitocul nu știe ce-i norocul”Noroc și soartăAnimale
- „Lupii se ceartă pe dobitocul sângerat”Animale
- „Omul trage la om și dobitocul la dobitoc.”AnimalePrietenie și dușmănie
Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică