dobitoc

/do.biˈtok/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) *dobytŭkŭ („avere, câștig”) (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57). Confer bulgară dobituk, sârbo-croată dobitak („câștig”). Confer dobândi și, pentru evoluția semantică, latină pecunia, spaniolă ganado.

Definiții

(înv.) animal patruped (domestic).
(peior.) om care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	dobitoc	dobitoace
genitiv-dativ	dobitocului	dobitoacelor
vocativ	dobitocule	dobitoacelor
articulat	dobitocul	dobitoacele

dobitocul

/do.biˈto.kul/

substantiv?

Etimologie

Din dobitoc.

Definiții

forma de singular articulat pentru dobitoc.

Proverbe & zicători

„Nu e locul ci e dobitocul.”Animale Înțelepciune și prostie
„Încearcă-ți dobitocul până unde îi e sorocul.”Animale Timp
„Omul trage la om, și dobitocul la dobitoc.”Prietenie și dușmănie
„Dobitocul nu știe ce-i norocul.”Animale Noroc și soartă
„Încarcă-ți dobitocul”Muncă și lene
„Omul trage la om, și dobitocul la dobitoc”Prietenie și dușmănie Animale
„Dobitocul ia de bici și omul de cuvânt”Animale Vorbă și tăcere
„Dobitocul se leagă cu curea și omul cu cuvântul”Vorbă și tăcere Animale
„Dobitocul nu știe ce-i norocul”Noroc și soartă Animale
„Lupii se ceartă pe dobitocul sângerat”Animale
„Omul trage la om și dobitocul la dobitoc.”Animale Prietenie și dușmănie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică