datora

/da.to'ra/

verb?

Etimologie

Din dator.

(v.tranz.) a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, (p.ext.), altceva; a fi dator cuiva ceva.
(v.tranz.) a avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva.
(v.refl.) a avea drept cauză.

Caz	Singular	Plural
verb	datora	datorau

„Grijile-s la creditori mai mult decât la datori.”Bani și avere
„Cine nu e dator e destul de bogat.”Bani și avere Noroc și soartă
„Tu-i ceri să-ți numere toate, și el dator te mai scoate.”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„Dator nu-s, că nu-mi dă nimeni pe datorie.”Bani și avere
„Cine cumpără în dator plătește de două ori.”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Îți judecă pe dracul și ți-l scoate și dator.”Femeie și bărbat Minciună și înșelăciune
„Omul e dator să cerce și bune și rele.”Înțelepciune și prostie Timp
„Până a nu găsi mantaua, nu eram dator.”Noroc și soartă
„Femeia judecă pe dracul și-l scoate dator”Femeie și bărbat
„Muierea judecă pe dracul, îl scăpă și dator”Femeie și bărbat
„Până a nu găsi mantaua nu eram (erai) dator”Bani și avere
„Cine bea în cinste, ori în dator”Bani și avere
„Cel cu masa e dator să poftească, cel străin să”Mâncare și băutură
„Cine nu e dator e destul de bogat”Bani și avere
„Bogat e acela ce nu e dator”Bani și avere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică