← înapoi la căutare

curea

/ku're̯a/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină corrigia.

Definiții

fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; (spec.) o astfel de fâșie folosită ca cingătoare.
(înv. și pop.) măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; (p.ext.) fâșie lungă și îngustă de pământ.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	curea	curele
genitiv-dativ	curelei	curelelor
vocativ	curea	curelelor
articulat	cureaua	curelele

Proverbe & zicători

„A umbla cu cureaua.”Minciună și înșelăciune
„A avea inima legată cu curele”Sănătate și boală
„Întinde-te cât te ajunge cureaua”Bani și avere
„Leagă-te de curea”
„Tot nașul știe unde-l strâng curelele”Înțelepciune și prostie
„Cauți și tu curele pe unde ai ros cânepa”
„Adună-ți curelele, căci iarăși te vor îmbrăca”
„A nu ține cureaua”
„Dacă te țin curelele”
„Și lungește cureaua”
„A da cureaua”
„A strânge în curele”
„Îl strânge cureaua”
„Curea spătaru”Muncă și lene
„Dobitocul se leagă cu curea și omul cu cuvântul”Vorbă și tăcere Animale

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică