cucul

/ˈku.kul/

substantiv?

Etimologie

Din cuc.

Definiții

forma de singular articulat pentru cuc.

cuc

/kuk/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină târzie cucus sau cuccus < probabil o formație onomatopeică. Confer latină cuculus („cuc”) și greacă antică κόκκυξ ‎(kókkux, „cuc; coccis”). Înrudit cu asturiană cucu, friulană cuc, galiciană cuco, portugheză cuco, siciliană cuccu și spaniolă cuco.

Definiții

(ornit.) (Cuculus, mai ales Cuculus canorus) pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate.
(fig.) lucru extravagant.
(adverbial) izolat, singur, străin.
(la unele jocuri de copii) lovitură cu mingea în înălțime.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	cuc	cuci
genitiv-dativ	cucului	cucilor
vocativ	cucule, cuce	cucilor
articulat	cucul	cucii

Proverbe & zicători

„Cucul până nu vede mugur, nu cântă.”Animale Natură
„A cânta cucul cuiva.”Animale Timp
„I-a cântat cucul în spate.”Animale Noroc și soartă
„I-a cântat cucul în stânga.”Animale Noroc și soartă
„I-a cântat cucul în față.”Animale Noroc și soartă
„I-a cântat cucul la dreapta.”Animale Noroc și soartă
„Cucul cântă până e frunza verde, iar nu când pică de bătrână.”Animale Timp
„Cucul cântă, iar leneșul stă și numără.”Muncă și lene Timp
„Te-a lepădat ca cucul ou.”Animale Familie
„Trăiește ca cucul în frunze.”Animale Natură
„A trăi ca cucul pe cracă.”Animale Natură
„Nu-i mai cântă cucul.”Animale Timp
„Cucul până nu vede mugur, nu cântă”Natură Timp
„A cânta cucul cuiva”Vorbă și tăcere Noroc și soartă
„Bine îi cântă cucul”Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică