← înapoi la căutare

ciocul

/ˈʧo.kul/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire

Etimologie

Din cioc.

Definiții

  1. forma de singular articulat pentru cioc.

cioc

/ʧok/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru

Etimologie

Creație] expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, confer rusă čok („zgomot produs de o izbitură”), de unde čokatsĭa („a ciocni paharele închinând”), italiană ciocco, franceză choc, spaniolă choque, etc. Semantismul se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci când păsările de curte își caută hrana, confer albaneză çukë („cioc”).

Definiții

  1. (ornit.) partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar.
  2. cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc.
  3. (fig.) gură a omului.
  4. parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte.
  5. barbișon, țăcălie.

Exemple

  • Ciocul al unei păsări.
  • Un domn care poartă cioc.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativciocciocuri
genitiv-dativcioculuiciocurilor
articulatcioculciocurile

Sinonime: 1: (ornit.) clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc, (prin Transilv. și Ban.) tic, 4: capăt, vârf, 5: barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă

Antonime: gură

Proverbe & zicători

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică