bucată

/buˈka.tə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină buccata.

parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab.
(determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) distanță, porțiune.
(determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) interval, perioadă.
(în limbajul comercial și în cel industrial) exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel.
operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse.
(la pl.) (feluri de) mâncare.
(pop.) (recoltă de) grâne, cereale.
(arg.) (lovitură de) pumn.

„E un om dintr-o bucată.”Înțelepciune și prostie — Pe care te poți bizui
„Pâine la foame udată e cea mai dulce bucată.”Mâncare și băutură
„Mai bună e o bucată de pâine goală, în pace, decât o mie de dulcețuri cu ceartă.”Mâncare și băutură Familie
„Lumea este din bucăți, cere unul, dai la toți.”Familie Prietenie și dușmănie
„Bucata mai mare decât fărămitura.”Mâncare și băutură
„Bucata bună, cine-o leapădă?”Noroc și soartă
„Bucata mai mare decât fărămitura”
„Mestecată bucată”
„Bucata din gură”
„Așa-i lumea din bucăți”Natură
„Lumea-i făcută din bucăți; vede unul”Natură
„Lumea este din bucăți”Natură
„Tanda Manda (trei lei bucata)”Bani și avere
„Mi s-au făcut ochii bucăți.”
„Cine mușcă bucată mare, singur se îneacă”Mâncare și băutură

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică