brâncă
/'brɨn.kə/Etimologie
Etimologie incertă. Poate din greacă βράγχος (vránchos „anghină”).
Definiții
- (med.vet.) boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee.
- (med.) (pop.) erizipel.
- (bot.) (Salicornia herbacea) plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară.
- (bot.) (Stereum hirsutum) ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri.
- (reg., în limba literară numai în loc. și expr.) mână.
- (pop.; în forma brânci) împunsătură, ghiont, izbitură.
- (reg.) partea de jos a picioarelor animalelor; labă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | brâncă | brânci |
| genitiv-dativ | brâncii | brâncilor |
| vocativ | brâncă | brâncilor |
| articulat | brânca | brâncile |
Sinonime: 2: (med.) erizipel, 3: (bot.) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie, 1: (anat.) mână, 2: ghiont, împunsătură, 3: (zool.) labă