bici

/biʧʲ/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) biči.

(adesea fig.) obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă.
lovitură dată cu obiectul descris mai sus.

„Nu poți să faci din rahat bici și sǎ mai și pocneascǎ.”Muncă și lene Înțelepciune și prostie
„Vrea să facă din rahat bici.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere Muncă și lene — Lucru imposibil
„Fuge ca când îl gonește cu biciul de foc.”Animale
„Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept cu cuvântul.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Porcului aici îi dai bice”Animale
„Lesne douăzeci și cinci (cinci, desi, o sută) de bice”
„Fuge ca când îl gonește cu biciul de foc”Natură
„În fine plesnește biciul”
„Nu bate Dumnezeu cu biciul”Înțelepciune și prostie
„Biciul lui Dumnezeu”Moarte
„Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept cu vorba”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Dobitocul ia de bici și omul de cuvânt”Animale Vorbă și tăcere
„De departe se aude cum îi plesnea biciul”
„Banul e biciul dracului”Bani și avere
„Pe cel nebun cu biciul, pe cel înțelept”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică