învăța

Etimologie

Din latină *invĭtiāre (< vitium, „viciu”).

Definiții

1. (v.tranz.) a transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.
2. (v.tranz.) a sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze).
3. (v.tranz.) a dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia.
4. a-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora.
5. (v.tranz. și refl.) a (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
6. (v.tranz.) a trage o învățătură, a căpăta experiență.
7. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru învăța.

Exemple

• A învăța pe cineva într-o disciplină.
• Învăț istoria; învăț la geografie.

Declinare

Sinonime: 1: (se) iniția, (se) instrui, 2: sfătui, 3: studia, (înv.) pedepsi, citi, ștudirui, (grecism înv.) spudaxi, 4: memoriza

Antonime: a învăța: (se) dezvăța, a se învăța: se debarasa, se dezbăra

Etimologie

Din a învăța.

Definiții

1. învățare.
2. savant.

Declinare

Etimologie

Din a învăța.

Definiții

1. care știe multă carte; instruit, cult, erudit, doct; (p.ext.) priceput.
2. (despre texte, cunoștințe, deprinderi) care este studiat și reținut în memorie.
3. deprins, obișnuit cu ceva.
4. (despre animale) care este dresat, domesticit, îmblânzit.