întreg

/ɨnˈtreg/

adjectiv?

Etimologie

Din latină integer, integra.

tot, complet, din care nu s-a luat nimic.
(mat.; substantivat, m.) unitate nefracționată.
neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic.
teafăr, sănătos, nevătămat.
(fig.) neclintit, integru.
(despre noțiuni temporale) deplin, complet.
(mat.) care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși.

„Și lupul sătul cu mielul întreg nu se poate.”Animale Mâncare și băutură
„Pe din afară miel se vede, pe din lăuntru lup întreg.”Animale Minciună și înșelăciune
„La gură ca un miel, iar la inimă lup întreg.”Minciună și înșelăciune Animale
„Și lupul sătul și mielul întreg nu se poate”Animale Noroc și soartă
„Din gura lupului anevoie scoți întreg”Animale
„Pe din afară miel se vede, pe dinăuntru lup întreg”Animale Minciună și înșelăciune
„La gură ca un miel, iar la inimă lup întreg”Minciună și înșelăciune Animale
„Bărbatul ca un foc, ar muierea foc întreg”Femeie și bărbat
„Caută-i de mazăre și el face bobul întreg”Mâncare și băutură Minciună și înșelăciune
„A fi Păcală întreg”
„Din gura lupului anevoie scoți întreg.”Animale Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică