încălța

/ɨn.kəlˈʦa/

verb?

Etimologie

Din latină incalceare.

(v.refl.) a-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea.
(v.tranz.) a monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc.
(v.tranz.) (fig.) a înșela, a păcăli.
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru încălța.

Caz	Singular	Plural
verb	încălța	încălțau

/ɨnˈkal.ʦə/

verb?

Din încălța.

/ɨn.kəlˈʦə/

verb?

Din încălța.

„Pe brumă desculț și pe rouă încălțat.”Natură Timp
„Până se încalță, soarele se înalță.”Timp
„Printre spini trebuie să umbli încălțat.”Înțelepciune și prostie
„A încălța bine pe cineva.”Minciună și înșelăciune
„Cel încălțat cu papuci nu cunoaște pe cel cu opinci.”Bani și avere Prietenie și dușmănie
„A fi bou încălțat”
„Încălță-te cu cloaia-ți!”
„Pe brumă desculț și pe rouă încălțat”
„Încălțat cu ghetele de la botez”Vorbă și tăcere
„A încălța bine pe cineva”Vorbă și tăcere
„Până se încalță”Timp
„A se încălța cu cineva”Prietenie și dușmănie
„Cel încălțat cu papuci nu cunoaște pe cel cu opinci”Bani și avere
„Drac încălțat”Bani și avere
„Printre spini trebuie să umbli încălțat”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică