Etimologie

Din latină intrare.

Definiții

1. (v.intranz.) (despre ființe) a trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se băga.
2. (fig.) a pătrunde, a se vârî, a ajunge la...
3. a participa, a se băga, a se amesteca; a lua parte la o activitate.
4. a ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul să ajungă, să apuce) o vârstă, o epocă etc.
5. (urmat de determinări introduse prin prep. "în" sau "la") a îmbrățișa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujbă.
6. a adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizație, într-o asociație etc.
7. (despre lucruri, fenomene, idei etc.) a pătrunde, a se înfige, a se băga; a străbate.
8. (fig.) a-și face loc, a se strecura; a ajunge în...
9. a avea loc; a încăpea.
10. (mat.) a se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr.
11. (despre materiale) a fi necesar, a trebui într-o anumită proporție spre a realiza un anumit produs.
12. a face parte integrantă (din ceva).
13. a începe executarea unei părți dintr-o bucată muzicală.
14. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru intra.

Exemple

• Au intrat în casă.
• A intra în amănunte.
• Acul intră în pânză.
• Lumina intră pe fereastră.
• Cartea intră în servietă.
• La acest palton intră stofă multă.

Declinare

Sinonime: 1: merge, păși, pătrunde

Antonime: ieși

Etimologie

Din latină intro.

Definiții

1. (mai ales urmat de „un”, „o” etc., cu elidarea vocalei finale) în.
2. (introduce un complement circumstanțial de loc) (arată starea sau acțiunea în interiorul unui spațiu)
3. (arată intrarea sau mișcarea în interiorul unui spațiu)
4. (arată direcția sau ținta mișcării)
5. (introduce un complement circumstanțial de timp) (arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune)
6. (arată timpul cât durează o acțiune)
7. (înv.; introduce un complement circumstanțial de scop)
8. (introduce un complement circumstanțial de mod)
9. (introduce un complement circumstanțial instrumental)
10. (introduce un complement circumstanțial de relație)
11. (introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri)

Exemple

• A locui într-un sat
• A intra într-o pădure
• A se da într-o parte
• Într-un timp scurt
• Va plăti datoria într-un an
• Iese întru întâmpinarea musafirului
• A alerga într-un suflet
• Este îmbrăcat într-o scurtă de piele
• A fi de acord întru totul cu cineva
• Râul s-a prefăcut într-un pod de gheață

Etimologie

Din intra.

Definiții

1. forma de persoana a I-a singular la prezent pentru intra.
2. forma de persoana a I-a singular la conjunctiv prezent pentru intra.