încurca
/ɨn.kur'ka/Etimologie
Probabil din latină *incolicare (< colus "caier, fir").
Definiții
- (v.tranz.) a încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor.
- (pop.) a călca în picioare fânețele, semănăturile.
- a schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma.
- (v.refl. și tranz.) a (se) rătăci.
- (v.tranz.) a stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva.
- (v.refl.) a se împiedica din mers.
- a opri de la o acțiune, a stânjeni.
- (v.tranz. și refl.) a face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci.
- (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) prinde în mreje.
- (v.refl.) a se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate).
- (v.refl.) (fig.) a pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).
Exemple
- Ițele s-au încurcat.
- A încurca ceva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | încurca | încurcau |
Sinonime: 1: (se) amesteca, (se) încâlci, (reg.) (se) bălmăji, (înv.) (se) zăminti, 4: rătăci, 1: deranja, fâstâci, 3: stânjeni, 4: confunda, zăpăci, (prin Transilv.) mitroși, (fam.) bramburi
Antonime: a încurca: ajuta, a se încurca: (se) descurca, (se) limpezi