văita

/və.iˈta/

verb?

Etimologie

Din vai.

(v.refl.) a scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera.
(v.refl.) (despre animale) a scoate sunete sinistre, lugubre.
(v.tranz.) a plânge, a compătimi pe cineva.
(v.refl.) a-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea.

Caz	Singular	Plural
verb	văita	văitau

„L-a lovit cu un bulgăre de iască în spate și se vaită că-l doare în coastă.”Minciună și înșelăciune Sănătate și boală
„Eu mă văit că sunt călugăr și tu îmi dai zor cu: Doamne ajută.”Vorbă și tăcere
„L-a lovit cu un bulgăre de iască în spate și se vaită”Minciună și înșelăciune
„De câte goale și de mațe flămânde nimeni nu se vaită”Mâncare și băutură
„Nimeni nu se vaită de gras”Mâncare și băutură
„Până a se văita fetele, se vaită nevestele”Femeie și bărbat
„Nu văita pe sărac de traistă”Bani și avere
„Eu mă vait că sunt călugăr și tu-mi”Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică