tobă

/ˈto.bə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din maghiară dob.

instrument muzical de percuție în formă de cilindru acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate.
piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur.
mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează.
pop. (la jocul de cărți) semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro.
carte de joc marcată cu acest semn.

„A bate toba în tot satul.”Vorbă și tăcere Mâncare și băutură — A duce o vorbă de la unul la altul
„Nu bate toba la urechile surdului.”Vorbă și tăcere
„Bate toba în Moldova și se aude la Craiova.”Vorbă și tăcere
„Cearta fără bătaie e ca nunta fără tobă.”Vorbă și tăcere
„Bate toba surdului, dă oglindă orbului.”Înțelepciune și prostie
„A-i face spinarea tobă”Muncă și lene
„Bate toba la urechea surdului”Vorbă și tăcere
„Nu bate toba la urechile surdului”Vorbă și tăcere
„Bate toba surdului, dă oglindă orbului”Înțelepciune și prostie
„A se tunde pe tobă”
„Cu lăuta și cu toba”
„Că dor n-o să-mi bată toba în catane”Moarte
„S-a sfetit pe tobă”
„A bate toba în țară”Vorbă și tăcere
„Făcut tobă de bătăi”Sănătate și boală

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică