tăciune

/tə'ʧju.ne/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină *titio, titionis.

rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără.
boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune.

„Cu un tăciune foc nu se face.”Muncă și lene
„Nu-i arde nici focul în vatră. Nu-i ard tăciunii în vatră.”Noroc și soartă
„Numai într-un taciune”Bani și avere
„Un taciune”Bani și avere
„A fi taciune acoperit”Minciună și înșelăciune
„Mi-e drag ca tăciunele la nas”Dragoste și iubire Natură
„Cu un tăciune foc nu se face”Muncă și lene
„Dau foc Brăilei cu tăciunele ăla”Bani și avere
„Când iei tăciuni pentru foc de la un vecin, trebuie să lași”Noroc și soartă Familie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică