strugure

/'stru.gu.re/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Cuvânt autohton. Alternativ pluralul singularizat al lui strug < greacă τρύγος (trýgos), τρυγή (trygí) ("recoltă de struguri").

Sinonime: ciorchine, (prin Ban.) scălan, (Mold. și Bucov.) poamă, (înv.) auă

/ˈstru.gurʲ/

substantiv?

Din strugur.

„Nici mărăcinele struguri scoate, nici scaietele smochine.”Natură
„Se duce la vie cu struguri în poală.”Mâncare și băutură Muncă și lene
„La culesul viei nu merge cu struguri în traistă.”Muncă și lene Mâncare și băutură
„N-am văzut câine mort de struguri.”Mâncare și băutură Animale
„Vulpea când n-ajunge la struguri, zice că sunt acri.”Minciună și înșelăciune Mâncare și băutură
„Nici mărăcinele struguri scoate; nici scaietele smochine”Natură
„Se duce la vie cu struguri în pălărie”Mâncare și băutură
„Vulpea când nu ajunge la struguri, zice că sunt acri.”Animale Minciună și înșelăciune
„La culesul viei nu merge cu struguri în traistă”Muncă și lene
„Pe mărăcine struguri nu cresc”Natură Noroc și soartă
„N-am văzut câine mort de struguri”Animale Mâncare și băutură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică