← înapoi la căutare

striga

/striˈga/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din latină *strigare (< strix, -gis, „bufniță”).

Definiții

  1. (v.intranz.) a scoate sunete puternice, țipete; a răcni.
  2. a semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete.
  3. (despre animale și păsări) a scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei.
  4. (v.tranz.) a spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința.
  5. (v.intranz.) a se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare.
  6. a cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci.
  7. (v.intranz.) a se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie.
  8. (v.tranz.) a chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele).
  9. (înv.) a chema la armată; a mobiliza.
  10. (v.tranz.) a face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare).
  11. (v.tranz.) a se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli.
  12. (v.tranz. impers.) a purta numele..., a se numi, a se chema...
  13. (v.intranz.) a spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri.
  14. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru striga.

Exemple

  • Striga cât îl ținea gura.
  • Strigă de durere.
  • Strig un nume.

Declinare

CazSingularPlural
verbstrigastrigau

Sinonime: 1: țipa, urla, zbiera, (înv. și reg.) toi, (înv.) chema, 2: răcni, țipa, urla, zbiera, (reg.) țivli, (Transilv.) puhăi, (Transilv. și Maram.) țipoti, (fam. fig.) se sparge, 1: exclama, 4: răsti, 5: vocifera

Antonime: șopti

striga

/striˈga/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire

Etimologie

Din strigă.

Definiții

  1. forma de singular articulat pentru strigă.

strigă

/ˈstri.gə/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin

Etimologie

Din latină strῑga, din strīx < greacă antică στρίγξ (strínx). Înrudit cu aromână strigã și italiană strega, striga.

Definiții

  1. (mitol.; în superstiții) ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc.
  2. (ornit.) (Tyto alba) pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci.
  3. (entom.) (Acherontia atropos) fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativstrigăstrigi
genitiv-dativstrigiistrigilor
vocativstrigostrigilor
articulatstrigastrigile

Sinonime: (mitol.) strigoaică, strigoaie, (ornit.) (reg.) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă, (entom.) cap-de-mort

strigă

/ˈstri.gə/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din striga.

Definiții

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru striga.
  2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru striga.
  3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru striga.
  4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru striga.

Proverbe & zicători

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică