stare

/'sta.re/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din verbul a sta.

situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva.

„Cineva care o duce bine/ îi merge din plin/ are stare bună.”Bani și avere Noroc și soartă
„Calul, când stăpânul nu-l vede, în proastă stare”Animale
„Însurare fără stare, să fii gata la țesală”Familie Muncă și lene
„Omul învățat, dar fără stare, e ca un”Înțelepciune și prostie
„Iubirea adevărată e o stare de grație.”Dragoste și iubire
„Dada este starea de spirit care contestă totul.”Înțelepciune și prostie — Manifestul Dada

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică