soare

/ˈso̯a.re/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină sol, solis.

astru incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar.
lumină (și căldură) care vine de la soare.
nume dat aștrilor care au lumină proprie.
(fig.) fericire, bucurie

Sinonime: (astron.) ☉

/ˈso̯a.re.luj/

substantiv?

Din soare.

„Câtă pânză ai luat, apusul soarelui ți-o arată.”Timp Muncă și lene
„O asemănă talpa gâștei cu floarea soarelui.”Înțelepciune și prostie
„Ca razele soarelui”Natură
„Câtă pânză ai luat, apusul soarelui ți-o arată”Timp
„De va cânta cocoșii după scăpătatul soarelui, se va schimba vremea.”Natură
„Când se roșesc norii la apusul soarelui, e vânt.”Natură
„O aseamănă talpa gâștei cu floarea soarelui”Animale Natură
„De va cânta cocoșii după scăpătatul soarelui, se va schimba”Natură
„Cine se scaldă în Vinerea Mare, înainte de răsăritul soarelui”Sănătate și boală Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică