puț

/puʦ/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină puteus.

groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână.
săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină.
gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului.

/put/

verb?

Din puți.

„A sărit din lac în puț.”Noroc și soartă
„Ca câinele în puț.”Animale Noroc și soartă
„Nu scuipa în puț, că se poate întâmpla să bei din el.”Înțelepciune și prostie
„La un puț bun mulți voinici s-adună.”Prietenie și dușmănie
„Cu funia altuia nu te lăsa în puț.”Înțelepciune și prostie
„Mai lesne vei face un puț în mare, decât o găurică în punga zgârcitului.”Bani și avere
„Vrea să umple în puț găleata cu gaura neastupată.”Muncă și lene Noroc și soartă
„Nu găsește nici apă în puț.”Bani și avere
„Să bei din chiar puțul tău”
„A căra apă la puț”Muncă și lene
„Din lac în puț”Noroc și soartă
„Ca câinele în puț”Animale
„Sare din lac în puț”
„Nu scuipa în puț, căci se poate întâmpla să bei”Înțelepciune și prostie
„La un puț bun mulți voinici se adună”Prietenie și dușmănie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică